Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, este acuzat de procurori de luare de mită, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de medic
- „În perioada 03 aprilie 2024 – 12 iulie 2024, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși, suspectul Tătaru Nelu ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienți/aparținători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenții chirurgicale, consult pacienți ori eliberare de rețete medicale”, scriu procurorii în comunicatul de presă
Reacția lui Tătaru
- La ieșirea de la DNA, fostul ministru a negat acuzațiile: ”Nu am cerut și nu am condiționat niciodată actul medical. (…) Sunt nevinovat, mi-am făcut doar meseria de medic”, a spus, potrivit g4media.ro, Nelu Tătaru
- Nelu Tătaru a fost ministru al Sănătății în perioada pandemiei de COVID-19
- După apariția acuzațiilor DNA, Nelu Tătaru a fost demis de la șefia PNL Vaslui și scos de pe lista de candidați la parlamentare
Foto: Facebook / Nelu Tătaru