UPDATE: Răsturnare de situație: Deși a validat, inițial, primul tur al alegerilor prezidențiale, CCR a decis anularea scrutinului și reorganizarea alegerilor de la zero
UPDATE: După renumărarea voturilor, CCR a decis continuarea turului doi al alegerilor prezidențiale, între Elena Lasconi și Călin Georgescu
Știrea inițială:
Curtea Constituțională a decis renumărarea tuturor voturilor de la alegerile prezidențiale, în urma unei contestații care a fost depusă de candidatul Cristian Terheș
- Asta înseamnă renumărarea a peste 9 milioane de voturi, din toate secțiile, inclusiv cele din străinătate, deși contestația viza doar câteva secții
- Autoritățile electorale susțin că termenul dat de CCR, de aproximativ o zi, nu poate fi respectat
- Biroul Electoral Central (BEC) este criticat pentru că nu permite filmarea renumărării și participarea observatorilor independenți la acest proces
- Diferența dintre Marcel Ciolacu (locul 3) și Elena Lasconi (locul 2) este de mai puțin de 3000 de voturi, în primul tur
- În tot acest timp, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) susține că „au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral” și că „ în actualul context de securitate regional și mai ales electoral, România, alături de alte state de pe Flancul Estic al NATO, a devenit o prioritate pentru acțiunile ostile ale unor actori statali și non-statali, în special Federația Rusă, existând din partea acesteia un interes în creștere pentru a influența agenda publică în societatea românească și coeziunea socială”
- Potrivit CSAT, TikTok a favorizat unul dintre candidați: „un candidat la alegerile prezidențiale a beneficiat de o expunere masivă pe fondul tratamentului preferențial pe care platforma TikTok l-a acordat acestuia prin faptul că nu l-a marcat drept candidat politic, respectiv fără a-i cere obligația de a marca materialele electorale de tip video cu codul unic de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar coordonator, obligație impusă prin legislația electorală”
- Informații suplimentare despre comunicatul CSAT, aici
Foto: cotidianul.ro