Foto: Călin Georgescu / Facebook
Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, a fost reținut de procurorii DIICOT.
- Georgescu ar fi fost ridicat din trafic luni dimineața și dus să asiste la percheziții în locuința sa din Mogoșoaia, potrivit surselor citate de g4media.ro, care menționează că fostul candidat era pe drum spre un bazin de înot;

Sursă foto: g4media.ro
- Potrivit DIICOT, în dosar este investigată o presupusă înșelăciune, iar prejudiciul s-ar ridica la 1,1 mil. euro;
- În total, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, în București și în Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea;
- Potrivit acuzațiilor, unui om de afaceri i s-ar fi promis accesul la un credit de 6 milioane €, cu condiția să depună o garanție. Acesta ar fi transferat peste 1 milion €, apoi încă 100.000 €, după ce i s-ar fi spus că finanțarea poate fi majorată la 15 milioane €. Creditul promis nu s-ar fi materializat;
- La sediul DIICOT s-au strâns mai mulți susținători de-ai lui Călin Georgescu, care s-ar fi prevalat de dreptul la tăcere în fața procurorilor, transmite g4media.ro;