Referendumul cerut de primarul general Nicușor Dan a fost aprobat de Consiliul General al Capitalei
- Bucureștenii vor primi trei întrebări, două propuse de edil și una cerută de PSD
- Nicușor Dan vrea să întrebe cetățenii dacă sunt de acord ca aleșii din Consiliul General să împartă bugetul între Primăria Capitalei și cele de sector dar și dacă vor ca primarul general să fie cel care să dea autorizațiile de construcție pentru tot orașul
Întrebările:
- „Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?”
- „Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”
- Primăria Generală susține că dacă referendumul trece „va dispărea discrepanța dintre atribuțiile Primăriei Capitalei și banii care sunt alocați instituției pentru îndeplinirea acestor atribuții, în raport cu atribuțiile și bugetele primăriilor de sector”. Instituția mai subliniază că „în ceea ce privește reglementarea privind emiterea autorizațiilor de construire pe toată suprafața administrativă a orașului, aceasta va duce la rezolvarea problemei traficului aglomerat din Capitală, care este problema principală a bucureștenilor, cauzată de modul necontrolat în care s-a dezvoltat orașul din punct de vedere urbanistic”.
- Cel mai probabil referendumul va avea loc în aceeași zi cu primul tur al alegerilor prezidențiale, în 24 noiembrie
Foto: Facebook / Nicusor Dan